Ce reprezintă gastroenterologia și cum te ajută un medic specialist

De obicei, la apariția unor simptome neobișnuite, suntem obișnuiți să cerem ajutor în farmacii,  iar abia apoi, dacă observăm că tratamentul oferit este ineficient, apelăm la un medic specialist. Simptomele descrise pot fi asemănătoare în cazul mai multor afecțiuni, de aceea nu este indicat să luăm tratament fără a ne consulta cu un doctor, pentru a evita agravarea sau posibilele complicații.

Problemele de la nivelul tubului digestiv sunt des întâlnite, iar mare parte dintre ele nu sunt tratate corespunzător, motiv pentru care evoluează și ne strică starea de bine.

Ce este gastroenterologia?

Gastroenterologia este o specializare medicală ce are ca scop principal prevenirea, depistarea și tratarea afecțiunilor bolilor tubului digestiv, împreună cu organele anexe: intestin subțire, colon, ficat, pancreas, vezică biliară, stomac și esofag. 

Care sunt simptomele și afecțiunile ce sunt incluse în această ramură a medicinei?

Sistemul digestiv este complex, ceea ce complică considerabil posibilitatea de a știi cu adevărat afecțiunile de care suferiți. Simptomele ce apar atunci când sunt probleme, ar trebui să fie primul avertisment pentru a merge la un medic.  Evaluarea gastroenterologică este necesară atunci când prezentați:

  • Tulburări acute ale tranzitului intestinal;
  • Dureri abdominale persistente, care nu vă permit să efectuați activitățile zilnice obișnuite;
  • Dificultate la înghițire(dureri, usturimi);
  • Stări constante de greață și vărsături, mai ales în cazul expulzărilor cu sânge.
  • Dureri anale, sângerări la nivelul scaunelor;
  • Culoare galbenă a pielii;
  • Miros urât al cavității bucale;

Simptomele pot varia în funcție de organul afectat, tocmai de aceea, un consult la specialist este calea cea mai sigură pentru un diagnostic corect, mai ales că trebuie să se țină cont de istoricul medical al pacientului.

Bolile digestive sunt numeroase, printre cele mai frecvente se numără:

  • Refluxul gastroesofagian, manifestată prin arsuri, regurgitații;
  • Gastrita, atunci când apar inflamații la nivelul mucoasei stomacului;
  • Ulcerul gastric sau cel duodenal, acesta fiind o rană la nivelul stomacului, respectiv duodenului;
  • Boli inflamatorii: rectocolita ulcerohemoragică, boala Crohn, declanșate de reacții neobișnuite ale sistemului imun;
  • Boala celiacă, reprezentată prin intoleranța la gluten;
  • Litiaza biliară, prezența unor pietre la nivelul colcistului, prezintă predispoziție de complicații;
  • Pancreatita, atât acută cât și cronică, reprezintă o inflamație a pancreasului;
  • Boală hemoroidală, fisuri anale ;
  • Cancerele digestice, apar de obicei după a 4-a decadă a vieții și pot afecta orice organ anex al tubului digestiv.

Cu ce te va ajuta medicul gastroenterolog?

Un consult de specialitate are rolul de a analiza simptomele și în funcție de caracteristicile acestora să se orienteze către posibilele motive ale apariției lor. Medicul specialist va ține cont și de istoricul pacientului, de posibila existență a unei medicații curente, boli familiale, lucrul într-un mediu toxic sau alte vicii.

Consultul gastroenterologic este absolut necesar în momentul apariției unor acuze la nivelul aparatului digestiv, medicul fiind singurul în măsură să stabilească o cauză și un tratament adecvat, punând cap la cap informațiile deținute. Acesta poate recomanda analize mai amănunțite, explorări imagistice și orice crede că este necesar pentru a oferi acuratețe diagnosticului.

Simptomele și evoluția bolilor digestive nu sunt de ignorat și ar trebui să respectăm sfatul specialiștilor în privința alimentației și tratamentului. Este indicat să ne preocupăm de propria sănătate și să nu trecem cu vederea afecțiuni ce prezintă riscul unor complicații. Medicii specialiști vor fi cei care vor putea să ofere diagnostic, tratament, iar ulterior să vă țină sub observație.